Cum să participați la Similarity Check
În momentul în care solicitați serviciul Similarity Check, trebuie să vă asigurați că aveți adrese URL către textul complet (full-text URLs) pentru Similarity Check incluse în metadatele a cel puțin 90% din articolele înregistrate (pentru toate prefixele de jurnal pe care le dețineți). Aceste URL-uri vor fi utilizate de Turnitin pentru a vă indexa conținutul în baza de date iThenticate, oferindu-vă astfel acces la iThenticate la un tarif redus, prin intermediul serviciului Similarity Check.
URL-urile trebuie să trimită direct către conținutul dumneavoastră în format complet PDF, HTML sau text simplu (plain text), și trebuie să continuați să includeți aceste linkuri în toate înregistrările viitoare. Dacă nu depozitați metadatele pentru articole de reviste, ci alte tipuri de înregistrări (cum ar fi lucrări prezentate la conferințe), vă rugăm să ne contactați.
Metadatele pe care le trimiteți către Crossref, care includ și URL-urile către textul complet pentru Similarity Check, pot fi căutate și accesate de oricine. Dacă accesul la conținutul dumneavoastră este contra cost, vă rugăm să vă asigurați că URL-urile pentru Similarity Check solicită o etapă de autentificare înainte de a permite unui utilizator să acceseze textul complet. De asemenea, va trebui să vă asigurați că furnizorul dumneavoastră de găzduire web permite ca adresele IP ale Turnitin să poată indexa conținutul.
Unde trebuie să conducă URL-urile pentru Similarity Check?
Aceste URL-uri vor fi utilizate pentru a vă indexa conținutul, așa că trebuie să conducă direct către conținutul în sine, textul complet în format PDF, HTML sau text simplu (plain text). Fișierele PDF integrate într-un cadru (frame) nu pot fi indexate, și nici conținutul codat în JavaScript. URL-ul trebuie să trimită direct către locul unde este textul complet, și nu către pagina de prezentare (landing page) a articolului (chiar dacă conținutul este disponibil prin intermediul unui link existent în pagina respectivă). Majoritatea membrilor furnizează linkul de descărcare pentru PDF.
Aflați mai multe despre cum să includeți aceste URL-uri către textul complet în noile dumneavoastră înregistrări sau cum să le adăugați la conținutul pe care l-ați înregistrat anterior.
Includerea în „lista sigură” (safelisting) a adreselor IP ale Turnitin
După ce ați adăugat URL-urile pentru Similarity Check în metadatele dumneavoastră, robotul de indexare (crawler-ul) Turnitin vă va indexa conținutul. În cazul în care conținutul dumneavoastră este disponibil în acces deschis, robotul va putea să îl acceseze și să îl indexeze fără nicio altă acțiune din partea dumneavoastră. Însă, dacă acel conținut este protejat prin autentificare, este posibil să fie necesar să includeți în „lista sigură” adresele IP și identificatorul UserAgent ale Turnitin pentru ca textul să fie indexat.
În cazul în care conținutul este protejat prin autentificare, vă rugăm să solicitați furnizorului dumneavoastră de găzduire web să includă în „lista sigură” următoarele adrese IP și UserAgent:
Intervale de adrese IP: 199.47.87.132 până la 199.47.87.135 ȘI 199.47.82.0 până la 199.47.82.15.
UserAgent: TurnitinBot/ContentIngest (http://www.turnitin.com/robot/crawlerinfo.html)
Adăugarea URL-urilor către textul complet pentru Similarity Check
Descărcați fișierul cu codurile DOI cărora le lipsesc URL-urile pentru Similarity Check folosind widgetul Similarity Check, sau pregătiți fișierul utilizând fișierul nostru model pentru încărcarea de metadate suplimentare.
Deschideți fișierul folosind un program de calcul tabelar (cum ar fi MS Excel). Fișierul dumneavoastră trebuie să conțină două coloane cu anteturile DOI și <item crawler="iParadigms">, unde DOI reprezintă codul DOI care trebuie actualizat, iar <item crawler="iParadigms"> este URL-ul trimis pentru indexarea în Similarity Check. Iată un exemplu:
DOI,<item crawler="iParadigms">
10.5555/test1,https://www.yoururl.com/pdf1
10.5555/test2,https://www.yoururl.com/pdf2
10.5555/test3,https://www.yoururl.com/pdf3
10.5555/test4,https://www.yoururl.com/pdf4
10.5555/test5,https://www.yoururl.com/pdf5
10.5555/test6,https://www.yoururl.com/pdf6
10.5555/test7,https://www.yoururl.com/pdf7
10.5555/test8,https://www.yoururl.com/pdf8
Înlocuiți codurile DOIs (10.5555/test1) și URL-urile (https://www.yoururl.com/pdf1) din exemplu cu propriile dumneavoastră coduri DOI și URL-uri.
Asigurați-vă că salvați fișierul cu extensia .csv și nu ca .xlsx (sau orice alt tip de fișier).
Unele programe de calcul tabelar adaugă ghilimele suplimentare în antetul coloanelor, cum ar fi "DOI" sau "<item crawler="iParadigms">". Dacă încărcarea nu s-a realizat corect, vă rugăm să deschideți fișierul într-un editor de text și să vă asigurați că prima linie a fișierului este exact așa: DOI sau <item crawler="iParadigms">. Modificați dacă este necesar și retrimiteți.
Exemplu de fișier .csv pentru URL-urile către textul complet pentru Similarity Check
Acum puteți trece la pasul trei: Încărcați fișierul CSV în formularul de înregistrare (web deposit form).